Stiri

Vizită pastorală la Mainz

Pin It

IMG_20170910_161017În data de 10 septembrie 2017, Prea Sfințitul Alexandru Mesian episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, însoțit de către Mons. Angelo Pop, vicar general al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, a răspuns invitației parohiei greco-catolice „ Fecioara Maria” din Mainz de a participa la instalarea noului paroh, pr. Dan-Cristian Vișa.

Acest moment a fost marcat prin celebrarea Sfintei Liturghii arhierești. Liturghia a fost pontificată de către Prea Sfințitul Alexandru Mesian împreună cu Prea Sfințitul Claudiu Lucian Pop, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj. Alături de cei doi ierarhi au concelebrat: Pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pio Romeno din Roma; Pr. Irineu Fărcaș, rectorul misiunii române din Munchen; Pr. Cristian Crișan, rectorul misiunii române din Paris; Mons. Angelo Pop, vicar general al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj și Pr. Dan-Cristian Vișa parohul locului.

La liturghie a participat și Mons. Dietmar Giebelmann, vicar episcopal de Mainz. Prea Sfințitul Claudiu i-a oferit din partea Prea Fericitului Cardinal Lucian Mureșan o diplomă de apreciere, dar și Crucea Sfintei Treimi, cea mai înaltă distincţie a BRU, pentru buna colaborarea între Episcopia de Mainz și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din România. De asemenea doamna Zima Adriana a primit o diplomă şi medalia Inocenţie Micu Klein pentru activitatea desfăşurată la Mainz. Cei doi au mulțumit Prea Fericitului Cardinal Lucian pentru aceste distincții.

Citeşte mai departe...

Interviul Sfântului Părinte Francisc acordat săptămânalului „Credere”

Pin It

Papa-interviu-Credere-300x205Publicăm în continuare textul interviului pe care Papa Francisc l-a acordat săptămânalului „Credere”, revistă oficială a Jubileului Milostivirii.

Sfinte Părinte, acum când intrăm în miezul Jubileului, ne puteţi explica ce mişcare a inimii v-a determinat să scoateţi în evidenţă tocmai tema milostivirii? Ce urgenţă percepeţi, în această privinţă, în situaţia actuală a lumii şi a Bisericii?

Tema milostivirii se accentuează cu putere în viaţa Bisericii pornind de la Paul al VI-lea. Ioan Paul al II-lea a fost cel care a subliniat asta cu putere cu Dives in misericordia, canonizarea sfintei Faustina şi instituirea sărbătorii Îndurării Divine în octava Paştelui. Pe această linie, am simţit că există ca o dorinţă a Domnului de a arăta oamenilor milostivirea Sa. Deci nu mi-a venit în minte mie, ci reiau o tradiţie relativ recentă, chiar dacă a existat întotdeauna. Şi mi-am dat seama că trebuia să fac ceva şi să continui această tradiţie.

Primul meu Angelus ca Papă a fost despre milostivirea lui Dumnezeu şi cu acea ocazie am vorbit şi despre o carte despre milostivire dăruită mie de cardinalul Walter Kasper în timpul conclavului; şi în prima mea omilie ca Papă, duminică 17 martie în parohia „Sfânta Ana”, am vorbit despre milostivire. N-a fost o strategie, mi-a venit dinăuntru: Duhul Sfânt vrea ceva. Este clar că lumea de astăzi are nevoie de milostivire, are nevoie de compătimire, adică de a pătimi cu. Suntem obişnuiţi cu ştirile rele, cu ştirile crude şi cu atrocităţile cele mai mari care ofensează numele şi viaţa lui Dumnezeu. Lumea are nevoie să descopere că Dumnezeu este Tată, că există milostivire, că nu cruzimea este drumul, că nu condamnarea este drumul, pentru că Biserica însăşi uneori urmează o linie dură, cade în ispita de a urma o linie dură, în ispita de a sublinia numai normele morale, dar câţi oameni rămân în afară.

Citeşte mai departe...

Papa explică motivele și așteptările legate de Jubileul Milostivirii

Pin It

fra_019Publicația italiană „Credere” a publicat astăzi un interviu cu Papa Francisc, în contextul apropierii deschiderii Jubileului Milostivirii. În respectivul interviu, Sfântul Părinte explică motivele și așteptările din spatele convocării. Serviciul de știri al Vaticanului a oferit câteva extrase din interviu:

„Tema milostivirii a fost puternic accentuată în viața Bisericii, începând cu Papa Paul al VI-lea. Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat-o puternic prin Dives in Misericordia, prin canonizarea Sf. Faustina și prin instituirea sărbătorii Divinei Milostiviri în Octava Paștelui. În acest sens am simțit că este dorința Domnului să arate milă umanității. […] Este evident că lumea de astăzi are nevoie de milostivire și compasiune, sau de capacitatea de empatie. Suntem obișnuiți cu veștile rele, crude și cu atrocitățile care jignesc numele și viața lui Dumnezeu. Lumea are nevoie să redescopere că Dumnezeu este Tatăl, că există milostivire, că nu cruzimea este calea, nu condamnarea este calea. […] Imaginea Bisericii ca spital de campanie îmi vine în minte aici: este adevărul, atâția oameni sunt răniți și distruși! […] Cred că acesta este un timp pentru milostivire. Suntem cu toții păcătoși, cu toții ducem poveri interioare. Am simțit că Isus dorește să deschidă poarta inimii Sale, că Tatăl dorește să ne arate milostivirea sa naturală, și din acest motiv ne trimite Duhul. […] Este un an al reconcilierii. Pe de o parte vedem traficul de arme […] uciderea de oameni nevinovați în cele mai crude moduri posibile, exploatarea oamenilor, copiilor. Există astfel o formă de sacrilegiu împotriva umanității, deoarece omul este sacru, este chipul Dumnezeului viu. Iar Tatăl spune: ‘opriți-vă și veniți la mine’.”

Citeşte mai departe...

Cardinalul Kasper despre semnificaţia Anului Sfânt al Milostivirii

Pin It

kasper3Papa Francisc a înmânat sâmbătă oficial bula de convocare a Anului Sfânt al Milostivirii, care va începe pe 8 decembrie. Anii Sfinţi, numiţi şi Jubilee, sunt în mod normal convocaţi o dată la 25 de ani, ultima oară fiind în 2000, când Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat Marele Jubileu. Papa Francisc a convocat însă un Jubileu extraordinar, deci în afara ritmului la 25 de ani, dedicat „misiunii Bisericii de a fi mărturisitoare a milostivirii” în lume.

Unul dintre liderii Bisericii care a primit cu mare bucurie iniţiativa este Cardinal german Walter Kasper, fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor şi autor al unei cărţi intitulate „Milostivirea: esenţa Evangheliei şi cheia spre o viaţă creştină”, din care Papa Francisc a citat la ultimul Conclav şi mai apoi în predica din prima duminică de după alegerea sa. Philippa Hitchen, de la Radio Vatican, a stat de vorbă cu Cardinalul Kasper pentru a afla mai multe despre acest An Sfânt şi de ce milostivirea este o temă atât de centrală pontificatului Papei Francisc.

Cardinalul Kasper a explicat că acest An Sfânt este „o iniţiativă genială şi o voce profetică”, deoarece milostivirea „corespunde semnelor timpului de astăzi”. Milostivirea lui Dumnezeu este centrală în mesajul lui Isus, aşa că Papa o plasează în centrul discuţiilor, reflecţiilor şi rugăciunilor noastre pentru anul următor, pentru ca să recunoaştem „faţa reală a lui Dumnezeu”, adesea greşit înţeles ca şi cum ar fi adept al pedepsei, chiar al violenţei. Apoi toţi suntem păcătoşi şi avem nevoie să fim milostivi faţă de semeni şi să învăţăm să ne cerem iertare pentru greşelile noastre. Întrebat despre iniţiative legate de acest Jubileu, Cardinalul Kasper a spus că vor fi evenimente nu doar în Roma ci şi în alte Bazilici din toată lumea, dar şi că Papa ar putea include „fapte de milostivire, de iubire şi de caritate” ca parte a indulgenţelor.

Citeşte mai departe...

Audiența Generală - Deschiderea Jubileului Milostivirii

Pin It

AG - Deschidere JubileuIubiți frați și surori, bună ziua!

Ieri am deschis aici, în Bazilica San Pietro, Poarta Sfântă a Jubileului Milostivirii, după ce am deschis-o deja în Catedrala din Bangui, în Republica Centrafricană. Astăzi aș vrea să reflectez împreună cu voi asupra semnificației acestui An Sfânt, răspunzând la întrebarea: De ce un Jubileu al Milostivirii? Ce înseamnă aceasta?

Biserica are nevoie de acest moment extraordinar. Nu spun: este bun pentru Biserică acest moment extraordinar. Spun: Biserica are nevoie de acest moment extraordinar. În epoca noastră de schimbări profunde, Biserica este chemată să ofere contribuția sa specială, făcând vizibile semnele prezenței și apropierii lui Dumnezeu. Și Jubileul este un timp favorabil pentru noi toți, deoarece contemplând Milostivirea Divină, care depășește orice limită umană și strălucește în întunericul păcatului, putem deveni martori mai convinși și eficienți.

A ne îndrepta privirea spre Dumnezeu, Tată milostiv, și spre frații care au nevoie de milostivire, înseamnă a ne îndrepta atenția asupra conținutului esențial al Evangheliei: Isus, Milostivirea făcută trup, care face vizibil pentru ochii noștri marele mister al iubirii trinitare a lui Dumnezeu. A celebra un Jubileu al Milostivirii echivalează cu a pune din nou în centrul vieții noastre personale și a comunităților noastre specificul credinței creștine, adică pe Isus Cristos, pe Dumnezeul cel milostiv.

Așadar, un An Sfânt pentru a trăi milostivirea. Da, iubiți frați și surori, acest An Sfânt ne este oferit pentru a experimenta în viața noastră atingerea dulce și suavă a iertării lui Dumnezeu, prezența Sa alături de noi și apropierea Sa mai ales în momentele de necesitate mai mare.

Citeşte mai departe...

Animatori pentru tabără
Nu uitați !
Tinerii doritori pentru a participa ca animatori la tabăra de vară 2018 sunt așteptați să se anunțe din timp la parohie. Vă așteptăm cu drag, Pr. Viorel

Parohia Cugir pe Twitter

Ziua Eroilor Revoluției (2013)

Calendar Pastoral

Papa Francisc - LAUDATO SI'

Revista parohială