Stiri

O nouă anchetă în procesul de Beatificare a Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluț – fecioara stigmatizată de la Bocsig

Pin It

clip_image001În data de 18 iunie 2018, la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj a începutancheta suplimentară eparhială în procesul de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ. (1910-1939), fecioara stigmatizată de la Bocsig.

Dorim să facem următoarea precizare: un proces de beatificare se desfăşoară în două faze: faza eparhială şi faza romană.

Reamintim că la 2 decembrie 2015, Sfântul Scaun Apostolic al Romei, prin Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, la cererea episcopului de Lugoj, Alexandru Mesian, a acordat Nulla Osta pentru începerea procesului de beatificare.

Astfel, începerea procesului de beatificare, faza eparhială a avut loc la Lugoj în dimineaţa zilei de 4 aprilie 2016, cu prima sesiune de deschidere şi s-a încheiat cu sesiunea de închidere în 18 iulie 2017, când dosarul a fost predat la Congregația Cauzelor Sfinților de la Roma. În urma examinării dosarului, Congregația a decis că este nevoie de o nouăanchetă eparhială suplimentară, pentru a aduce noi mărturii actuale despre faima de sfințenie a Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluț.

Tribunalul cauzei de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluţ, în ancheta eparhială suplimentară este constituit din:

  • Actorul cauzei – Prea Sfinţia Sa, Alexandru Mesian, Episcop Eparhial de Lugoj;
  • Postulator: rvs. pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma;
  • Vicepostulator: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar General al Eparhiei de Lugoj;
  • Promotorul justiţiei: pr. Alexandru Ploştinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj;
  • Notar„ad causum”: pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier eparhial şi secretar episcopal;
  • Notar actuar: pr. Gherghel Petrişor-Adrian, paroh Zorlenţu Mare;
  • Delegat episcopal: pr. Cristian Gheorghe Chişvasi, paroh Vărădia;
  • Comisia de experţi în istorie şi arhivistică: Pr. dr. Sergiu Soica şi Ipod. Raimondo-Mario Rupp.
  • Traducători: Pr. Mihai Răzvan Oprișa și Pr. Prot. Flavius Jurca

 

Biroul de presă eparhial

***

Biografie

Rafila Găluţ s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, jud. Arad. A fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică „Sf. Gheorghe” din localitatea natală, de către Pr. Demetriu Nysztor. Credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică. În 1931 doreşte să devină călugăriţă în Congregaţia Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătăţii sale fragile, este sfătuită să renunţe.

Tânăra fecioară din Bocsig a trăit o viaţă spirituală exemplară, spovedindu-se cel puţin o dată pe lună şi primind foarte des Sf. Euharistie; a participat la Sf. Liturghie şi la diferitele devoţiuni ale Bisericii Greco-Catolice: Sf. Rozar, Calea Crucii, Adoraţie euharistică, novenele către Sf. Anton de Padova şi Sf. Tereza de Lisieux.

În perioada 1931-1939 a purtat stigmatele (rănile Domnului), lucru confirmat nu numai de parohul locului, Pr. Petru Vancu, ci şi de diferiţi preoţi şi medici delegaţi din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit. Este interesant că în aceeaşi perioadă cu stigmatele Rafilei Găluţ, Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuş, a lăcrimat în zilele 30 septembrie şi 15 octombrie 1934.

Primul raport despre stigmatele Rafilei este trimis de Pr. Petru Vancu Episcopiei de Lugoj pe data de 11 noiembrie 1933. Episcopul Alexandru Nicolescu de Lugoj îl însărcinează pe Pr. Dr. Iuliu Raţiu să întocmească un chestionar cu 48 de întrebări care îi vor fi puse Rafilei despre stigmate şi despre viziunile pe care ea spunea că le are, răspunsurile la chestionar fiind prezentate Episcopului împreună cu un raport pe data de 20 ianuarie 1934. Episcopia de Lugoj informează Congregaţia Bisericii Orientale (Dicaster al Sfântului Scaun) despre cazul Rafilei Găluţ printr-o scrisoare adresată Cardinalului Luigi Sincero pe data de 15 aprilie 1934; documentele referitoare la acest caz sunt traduse şi trimise Sf. Scaun pe data de 27 iulie 1934.

La 30 august 1934 Sfânta Congregaţie pentru Biserica Orientală comunică Episcopului Alexandru Nicolescu că documentaţia referitoare la Rafila Găluţ a fost transmisă Sfântului Oficiu. Pe 10 septembrie 1934 Episcopul Alexandru Nicolescu transmite Congregaţiei pentru Biserica Orientală concluziile preoţilor care au investigat cazul Găluţ: Pr. dr. Dominic Niculăeş, Pr. Petru Herlo şi Pr. dr. Iuliu Raţiu. Aceştia descriu stigmatele precum şi viziunile Rafilei: viziuni cu Maica Domnului care îi vorbea şi viziunile cu Isus Cristos.

Pe data de 16 septembrie Rafila Găluţ este consultată la sediul parohiei greco-catolice Arad II-Şega de o comisie de medici formată din Dr. Nicolae Butean, Dr. Iuliu Vicas, Dr. Teodor Pop şi Dr. Vasile Cucu. Medicii nu reuşesc să dea o explicaţie ştiinţifică stigmatelor Rafilei. Ei au observat rănile de pe frunte, de pe cele două pălmi, de pe coastă şi de pe picioare. S-a constatat că stigmatele nu apar la intervale fixe, ci la date anunţate de Maica Domnului.

Pe data de 1 octombrie 1934 apariţia stigmatelor se face în prezenţa medicului Teodor Vicas, a Pr. Petru Herlo şi a Pr. Petru Vancu, redactându-se un proces verbal, document tradus şi transmis imediat Sf. Scaun.

În zilele de 6-7 octombrie 1934 Rafila Găluţ se află la Lugoj cu ocazia Congresului AGRU şi a vizitei Regelui Carol II în oraş şi este primită de Episcopul Alexandru Nicolescu la reşedinţa episcopală, ocazie cu care Episcopul constată personal stigmatele. Rafila Găluţ se va ruga cu oceastă ocazie în faţa Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuş adusă în pelerinaj la Catedrala greco-catolică din Lugoj. Raportul cu privire la vizita Rafilei la Lugoj este redactat de canonicul Marianescu.

Pe data de 20 februarie 1935 Episcopia de Lugoj trimite un nou raport Congregaţiei pentru Biserica Orientală referitor la cazul Rafilei Găluţ.

Pe data de 27 mai 1935 Pr. Augustin Pop OSBM care ţinea Misiuni populare la Bocsig în acea perioadă, înaintează Episcopiei de Lugoj un raport despre Rafila Găluţ, în care aceasta este definită de călugărul bazilian drept „o fiinţă favorizată de Dumnezeu”, negăsind nicio explicaţie naturală pentru stigmate.

Din 31 ianuarie 1936 stigmatele au sângerat tot la două săptămâni, câte 3 zile, până în 15 aprilie 1939, când Rafila Găluţ a murit.

În 1948 Episcopia de Lugoj a iniţiat o nouă anchetă, încredinţată Pr. Vasile Borda. Acesta a încercat să adune informaţii de la toţi cei care au cunoscut-o pe Rafila.

Calităţile Rafilei Găluţ recunoscute de contemporani erau: evlavie, ascultare, răbdare, mortificări, curăţie, modestie, credinţă simplitate, apostolat laic, iubirea aproapelui, stigmate şi viziuni, chiar daruri profetice.

În 1979 se reface mormântul Rafilei Găluţ, la cheltuieli contribuind şi Prea Sfinţitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, care s-a ocupat în perioada comunistă de strângerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizată de la Bocsig.

 

RUGĂCIUNE PENTRU BEATIFICAREA SERVEI LUI DUMNEZEU

R A F I L A     G Ă L U Ţ

 

Doamne Isuse Cristoase care ne-ai arătat mărirea Ta prin virtuţile Servei Tale Rafila Găluţ, fecioara stigmatizată de la Bocsig,

Te rugăm să arăţi vrednicia acesteia pe pământ, ridicându-o la cinstea altarelor.

Te rugăm ca prin mijlocirea Prea Curatei Fecioare Maria, să fie beatificată cât mai curând spre cinstea Bisericii Tale şi spre mântuirea neamului omenesc.

Fă ca prin mijlocirea ei, să dobândim darurile de care avem nevoie …

Amin.

Animatori pentru tabără
Nu uitați !
Tinerii doritori pentru a participa ca animatori la tabăra de vară 2018 sunt așteptați să se anunțe din timp la parohie. Vă așteptăm cu drag, Pr. Viorel

Parohia Cugir pe Twitter

Ziua Eroilor Revoluției (2013)

Calendar Pastoral

Papa Francisc - LAUDATO SI'

Revista parohială