Stiri

Pr. Liviu Oțoiu – Capelan de onoare al Sfântului Părinte Papa Francisc

Pin It

Sfântul Părinte Papa Francisc l-a numit pe părintele Liviu Oțoiu – Capelan al său de onoare cu titlu de Monsenior.

Părintele Liviu Oțoiu s-a născut în anul 1945. Tatăl, Ioan Oțoiu, preot greco-catolic rezistent al Bisericii Unite, a fost un adevărat mărturisitor și a decedat după îndelungate persecuții și umiliri din partea Securității. Trimis la munca de jos, părintele de mai târziu Liviu Oțoiu a început liceul la seral, dar a reușit apoi să urmeze Politehnica la București unde a terminat șef de promoție. Stabilit în capitală, s-a căsătorit cu o fiică de preot unit, la rândul său rezistent și fidel crezului catolic. Au împreună o fiică, astăzi căsătorită și mamă a unei fetițe.

Simțind chemarea la preoție, părintele Oțoiu a studiat teologia în clandestinitate, iar în august 1978, la Baia-Mare, a fost hirotonit preot prin punerea mâinilor episcopului mărturisitor Ioan Dragomir. După eliberarea Bisericii Române Unite, părintele Oțoiu a funcționat ca director de personal al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia și Făgăraș și l-a secondat pe părintele Eugen Sârbu, socrul său la parohia „Sfânta Ana” din București. În 2004, a fost numit Protopop de București și paroh al parohiei „Sfânta Ana” de la cimitirul Bellu catolic. După înființarea Episcopiei de București, a fost confirmat de PS Mihai, primind precedența liturgică în rândul preoților din eparhie și misiunea de vicar cu clerul.

* * *

În acest ceas solemn, arhiereul și întreaga Eparhie îl încredințează pe Monseniorul Oțoiu binecuvântării Domnului, felicitându-l cordial și dorindu-i Ad multos annos!

via EpiscopiaBucuresti.ro

imagine

Animatori pentru tabără
Nu uitați !
Tinerii doritori pentru a participa ca animatori la tabăra de vară 2018 sunt așteptați să se anunțe din timp la parohie. Vă așteptăm cu drag, Pr. Viorel

Parohia Cugir pe Twitter

Ziua Eroilor Revoluției (2013)

Calendar Pastoral

Papa Francisc - LAUDATO SI'

Revista parohială