Stiri

Gheorghe Pop de Băsești, un greco-catolic ales să prezideze Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia

Pin It

George Pop de Băsești s-a născut la1 august 1835, în Băsești, Comitatul Sălaj, într-o familie nobiliară greco-catolică.


Primi ani de școală i-a făcut în satul natal, cursurile gimnaziale le-a urmat la Baia Mare, apoi liceul cezaro-crăiesc din Oradea, după care a studiat științele juridice la Academia de Drept din Oradea. Studiile de Drept din Oradea au fost întrerupte, fiind mobilizat în armata imperială austriacă. La întoarcerea acasă, a fost ales prim pretor şi judecător pentru câţiva ani. În 1866, a participat la manifestările organizate de ASTRA, cu scopul ridicării conştiinţei naţionale într-o perioadă când românii din Transilvania se aflau într-o situaţie politică şi socială dezastruoasă.

La 1872 a fost ales deputat în parlamentul ungar din partea cercului electoral Cehu Silvaniei, pe care l-a reprezentat până în 1881. Pentru 9 ani a susținut interesele românilor din Transilvania în parlamentul de la Budapesta. La 9 august 1880 a propus, într-o conferință ținută la Turda, unirea tuturor românilor din Transilvania și Ungaria într-un singur partid național. În urma acestei propuneri s-a convocat, la 17 octombrie 1880, o conferință la care au participat 30 de fruntași români din Transilvania și Ungaria, care au decis convocarea conferinței naționale de la Sibiu din anul 1881, unde s-a decretat solidaritatea partidelor naționale românești din Ungaria și unirea acestora sub numele de Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria.

În perioada 1892-1894 George Pop de Băsești a fost unul dintre liderii mișcării memorandiste, care cerea autonomia Transilvaniei și drepturi suplimentare pentru românii din Transilvania aflată în Austro-Ungaria. A fost unul dintre politicienii români condamnați la închisoare pentru susținerea Memorandumului, în cadrul procesului memorandiștilor de la Cluj în 1894.

La 1 Decembrie 1918 a fost ales preşedinte al Marii Adunări Naţionale. În cuvântul de deschidere, spunea: ”S-a realizat marele vis al lui Mihai Viteazul, unirea tuturor de-o limbă şi o lege într-un singur şi nedespărţit stat numit România”.

La Băseşti, pe piatra sa funerară sunt înscrise celebrele cuvinte din Sfânta Scriptură pe care le rostise în faţa marelui Sfat Naţional: ”Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace că am văzut slobozirea neamului meu!”.

A trecut la cele veșnice în 23 februarie 1919, după ce și-a văzut visul său de-o viață împlinit.

Nicolae Iorga spunea despre Gheorghe Pop de Băseşti: ”a fost icoana din trecut, garanţie morală pentru prezent, îndemn către tineretul viitorului”.

O dovadă a felului cum gândeau fruntaşii români este testamentul său semnat în noiembrie 1914, lăsând o mare parte din averea sa prin donaţie Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj, în favoarea dezvoltării culturale a poporului.

Pe o parte din terenul donat de George Pop de Băsești Bisericii Române Unite cu Roma a fost ridicată noua biserică greco-catolică din Băsești, cu hramul "Sfântul Gheorghe", sființită în anul 2005.

Animatori pentru tabără
Nu uitați !
Tinerii doritori pentru a participa ca animatori la tabăra de vară 2018 sunt așteptați să se anunțe din timp la parohie. Vă așteptăm cu drag, Pr. Viorel

Parohia Cugir pe Twitter

Ziua Eroilor Revoluției (2013)

Calendar Pastoral

Papa Francisc - LAUDATO SI'

Revista parohială