Anunturi

Circulara PF Lucian: Rugăciune pentru a III-a Adunare Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor–Roma, 5-19 octombrie 2014

Pin It

cardinal LucianPreasfințiile Voastre,

Cucernici Părinți,

Iubiți Credincioși,

 

Într-o recentă scrisoare adresată președinților Conferințelor Episcopale din întreaga lume, Cardinalul Lorenzo Baldisseri, Secretarul General al Sinodului Episcopilor, transmitea îndemnul Sfântului Părinte Papa Francisc de a susține în mod spiritual lucrările celei de-a III-a Adunare Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor care se va desfăşura la Roma în perioada 5-19 octombrie şi care va avea ca temă: “Provocările pastorale cu privire la familie în contextul evanghelizării”.

Biserica Română Unită cu Roma se alătură în comuniune de rugăciune și de dragoste cu Biserica Catolică din lumea întreagă, pentru a cere Stăpânului tuturor, ca familiile noastre să fie întărite de harul Domnului nostru Isus Cristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi de împărtăşirea Sfântului Spirit, spre a fi adevărate Biserici domestice, în care se trăieşte şi se mărturiseşte iubirea lui Dumnezeu.

În acest sens, în cadrul Sfintelor Liturghii din ziua de duminică 28 septembrie 2014, în toate catedralele și bisericile de pe cuprinsul teritoriului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, se vor integra, în conformitate cu normele liturgice în vigoare, momente de rugăciune, după cum se arată mai jos.

Cerând bunului Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Preacurate, darul înțelegerii și al păcii peste toate familiile creștine și peste lumea întreagă, pentru a răspunde cu încredere şi umilinţă la provocările lumii de astăzi, rămânem uniți în rugăciune și în comuniune de slujire.

 

Cu arhierească binecuvântare,

† Lucian Cardinal Mureșan

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma

Arhiepiscop și Mitropolit de Alba-Iulia și Făgăraș

 

Citeşte mai departe...

Anunț – Pelerinaj aniversar la Scăiuș

Pin It

ScaiusÎn data de 27 septembrie 2014, Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Lugoj anunță sfințirea noii Biserici din Scăiuș, județul Caraș-Severin, locul unde a lăcrimat icoana Maicii Domnului în anul 1934. Reamintim bunilor noștri credincioși că anul acesta se împlinesc 80 de ani de la acel eveniment istoric unic din eparhia noastră.

La slujba de sfințire a bisericii va fi prezent și Eminența Sa, Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, episcopul nostru eparhial, PS Alexandru Mesian, precum și alți episcopi și un sobor de preoți.

Cu această ocazie Parohia Cugir organizează un pelerinaj la Scăiuș.

Înscrieri se pot face la demisolul bisericii noi (Cugir, str. Gheorghe Doja , nr. 2), în fiecare zi între 800 și 900.

Persoană de contact Ioana Codrea și/sau Luminița Valase.

Prețul per persoană este de 70 lei. Plecarea va avea loc sâmbătă, 27 septembrie 2014, din fața casei parohiale, în jurul orei 600.

Informații suplimentare și detaliate se mai pot pot obține de aici.

Program: Instalarea Preasfinţiei Sale Mihai ca Eparh al Eparhiei greco-catolice de Bucureşti

Pin It

 2014.08.19b - Program - Instalarea episcop bucuresti           Pe data de 30 august 2014 se va celebra instalarea canonică a Preasfinţiei Sale Preasfinţitul Mihai ca primul Episcop Eparh al noii Eparhii greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti.

Cu acest prilej, vineri 29 august, la ora 16.00, va avea loc prezentarea cărţii Despre cer şi pământ: Papa Francisc în dialog cu Rabinul Abraham Skorka despre familie, credinţă şi rolul Bisericii în secolul XXI, la Librăria Cărtureşti (Str. Arthur Verona 13-15). La ora 18.00, în Catedrala "Sfântul Vasile cel Mare" (str. Polonă 50) se va celebra Slujba Vecerniei.

Sâmbătă 30 august, la orele 10.30, în catedrala „Sfântul Vasile cel Mare”, Preafericitul Părinte Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice, va prezida Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în prezența Eminenţei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei Bisericilor Orientale de la Roma.

La ora 18.00, tot în Catedrala "Sfântul Vasile cel Mare"  (str. Polonă 50) va avea loc lansarea volumelor: Catedrala. O istorie de har;  PS Claudiu Pop, Reîntoarcerea la vestea cea bună. Mici răsfrângeri ale unei mari lumini (Meditaţii la Evangheliile duminicilor, publicate pe site-ul e-communio.ro); Dimcev Alexis, "M-am căsătorit sufleteşte cu Biserica". Drumul unui martir: Vasile Aftenie (1899-1950). Biografie critică.

Conform Codului Canoanelor Bisericilor Orientale şi a Dreptului particular al Bisericii Române Unite, înscăunarea canonică a noului Episcop Eparhial se înfăptuieşte în cadrul Sfintei Liturghii. Cu această ocazie, noul Episcop Eparh va primi din mâna Arhiepiscopului Major al Bisericii Române Unite toiagul, mantia şi mandatul – prin citirea publică a scrisorii de prevedere canonică sub sigiliul Arhiepiscopiei Majore de la Blaj – de a păstori episcopia.

Sfânta Liturghie, în cadrul căreia va avea loc instalarea canonică a Preasfinţiei Sale Preasfinţitul Mihai ca Episcop Eparh al noii Eparhii, va fi transmisă în direct la TVR 2 şi pe internet (vicariatbucuresti.ro şie-communio.ro) începând cu orele 10.30.

Clerul şi credincioşii greco-catolici de pe teritoriul Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, invită pe toţi oamenii de bunăvoinţă să participe la această mare bucurie, uniţi în rugăciune şi credinţă, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu şi spre binele sufletesc al neamului românesc.

Citeşte mai departe...

Comunicat de presă: O nouă episcopie greco-catolică

Pin It

2014.08.19 - Comunicat de pres            Înființarea Eparhiei greco-catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti şi alegerea primului său Episcop eparhial, Preasfințitul Mihai Frăţilă.

În perioada 7-9 mai 2014, s-au desfăşurat la Oradea, sub președinția Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureşan, lucrările sesiunii ordinare de primăvară ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Considerând nevoia pastorală şi realitatea istorică, culturală şi geografică a sudului teritoriului extracarpatic al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, cu acordul şi binecuvântarea Sfântului Părinte Papa Francisc, după ce a primit consensul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, conform can. 85 § 1 al Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, după consultarea Scaunului Apostolic al Romei, Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureșan, în calitate de Arhiepiscop Major, a înfiinţat Eparhia „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti(Eparchia Sanctus Basilius Magnus Bucarestiensis Romenorum), cu teritoriu canonic corespunzător capitalei României şi judeţelor provinciei istorice a Ţării Româneşti (Oltenia, Muntenia şi Dobrogea).

Astfel, biserica „Sfântul Vasile cel Mare” (strada Polonă) din Bucureşti primeşte rangul şi statutul de Catedrală a noii Eparhii.

Totodată, Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureșan, în aceeaşi calitate de Arhiepiscop Major, în baza canonului 85 § 2, 2 al Codului Canoanelor Bisericilor Orientale, ca urmare a procesului electoral desfășurat canonic, după ce a primit consensul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu acordul şi binecuvântarea Sfântului Părinte Papa Francisc, l-a transferat pe Preasfințitul Episcop Mihai Frăţilă din funcția de Episcop titular de Nove şi auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş, în funcția de Episcop eparhial al noii Eparhii „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti.

Citeşte mai departe...

Învitație la tabăra de vară de la Cugir - Ediția 2014

Pin It

afis_tabara_2014Dragilor,

Cu multă bucurie vă invităm și anul acesta la activitățile taberei noastre de la Cugir. În cadrul acestei tabere vor avea loc o mare varietate de activități estivale specifice diferitelor vârste ale copiilor și tinerilor participanți la tabără. Participanții vor avea parte de jocuri, cântece, bansuri și alte activități care le vor stimula creativitatea, inteligenţa şi curiozitatea şi vor învăţa să interacționeze și să comunice mai uşor cu cei din jur.

O mare parte din activitățile taberei vor avea loc la Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” din localitate, prin bunăvoința, amabilitatea și disponibilitatea tuturor factorilor de decizie. Mulțumim și pe această cale tuturor! Pentru ieșirile montane și la baie, Vă rugăm să vă informați din timp cu privire la detaliile specifice acestor tip de activități!

Pentru cei interesați și doritori programul detaliat se poate obține de la secretariatul taberei.

Vă așteptăm - ca în fiecare an – cu multă căldură și dragoste creștinească!

Citeşte mai departe...

Animatori pentru tabără
Nu uitați !
Tinerii doritori pentru a participa ca animatori la tabăra de vară 2018 sunt așteptați să se anunțe din timp la parohie. Vă așteptăm cu drag, Pr. Viorel

Parohia Cugir pe Twitter

Ziua Eroilor Revoluției (2013)

Calendar Pastoral

Papa Francisc - LAUDATO SI'

Revista parohială