Anunturi

INVITAȚIE: Investirea noului paroh în Parohia „Fecioara Maria” din Mainz, Germania

Pin It

Parohia Română Greco-Catolică „Fecioara Maria” din Mainz vă invită la celebrarea Sfintei Liturghii cu ocazia investirii noului paroh, preot Dan-Cristian Vișa, în data de 10.09.2017 la orele 16:00, în biserica mănăstirii Maria Ward, Ballplatz 1-3, 55116 Mainz.

Îi rugăm pe această cale pe toți credincioșii să înștiințeze rudele, prietenii și cunoștințele din zona Mainz – Wiesbaden – Frankfurt am Main – Darmstadt – Bingen am Rhein despre acest eveniment.

Următoarele Sfinte Liturghii vor avea loc în fiecare duminică la orele 10:30 in aceeași biserică.

Vă așteptăm cu drag!

Citeşte mai departe...

programul serviciilor religioase în Săptămâna Mare 2017 la catedrala din Lugoj

Pin It

Duminica Floriilor, 9 aprilie

Ora 08:00 Utrenia. Binecuvântarea stâlpărilor
Ora 09.00 Sfânta Liturghie
Ora 10.30 Sfânta Liturghie Arhierească

Ora 17.40 Devoţiunea Calea Crucii
Ora 18.30 Sfânta Liturghie

Sfânta şi Marea Luni, 10 aprilie

Ora 08.00 Sfânta Liturghie

Ora 17.40 Devoţiunea Calea Crucii
Ora 18.30 Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite

Sfânta şi Marea Marţi, 11 aprilie

Ora 08.00 Sfânta Liturghie

Ora 17.40 Devoţiunea Calea Crucii
Ora 18.30 Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite

Sfânta şi Marea Miercuri, 12 aprilie

Ora 08.00 Sfânta Liturghie

Ora 17.40 Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite
Ora 18.30 Devoţiunea Calea Crucii; Scenetă prezentată de copiii de la religie

Citeşte mai departe...

IEUD: 300 de ani de la ridicarea Bisericii din Șes

Pin It

Parohia Greco-Catolică, împreună cu Centrul de Informare Turistică Ieud, invită toți doritorii să ia parte la evenimentul „300 de ani de la ridicarea Bisericii din Şes”, care va avea loc marți, 18 aprilie a.c. – a treia zi de Paști.

Ziua va începe cu Sfânta Liturghie celebrată de către Preasfințitul Vasile Bizău, de la ora 10:30. Va urma un scurt program artistic susținut de copiii din localitate, iar de la ora 12:00, un moment de comemorare istorică. Începând cu ora 12:30 va avea loc expoziția aniversară, care va cuprinde fotografii semnate Florin Andreescu și Dan Dinescu, precum și picturi și sculpturi ale artiștilor locali: Ștefan Chindriș, Găvilă Ilea și Găvilă Hotico. „Evenimentul a fost gândit în așa fel încât să îmbine atât latura spirituală și istorică în care comunitatea din Ieud se regăsește atât de bine, cât și latura artistică, care atrage în mod constant turiști înspre această zonă”, afirmă doamna Ioana Brândău, responsabil al centrului de informare turistică Ieud Șes și promotor al proiectului.

Biroul eparhial de presă

Digi24 va transmite în direct slujba Învierii din Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj

Pin It

Postul de televiziune Digi24 va transmite în direct slujba Învierii din Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, din Sfânta Noapte de Paști 2017, începând cu orele 00.00.

Slujba Învierii va fi celebrată de către Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, împreună cu un sobor de preoți.

Pe lângă oficiul din noaptea de Înviere și Sfânta Liturghie din ziua de Paști, Preasfinția Sa Claudiu va fi prezent și la următoarele celebrări din Catedrala Blajului, din Săptămâna Mare:

– Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare Unită cu Vecernia; Ritualul spălării picioarelor; Sfințirea Paștilor (Joia Mare, orele 09.00).

– Denia Patimilor (Cele 12 Evanghelii) – (Joia Mare, orele 19.00).

– Prohodul Domnului cu procesiune (Vinerea Mare, orele 19.00).

Citeşte mai departe...

Pastorala Preafericirii Sale Cardinal Lucian la Sărbătoarea Învierii Domnului 2017

Pin It

Cardinal † Lucian

 

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,

Arhiepiscop și Mitropolit

al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,

Arhiepiscop Major

al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,

în deplină comuniune de credinţă

cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

 

Onoratului cler împreună slujitor,

cuvioşilor călugări şi călugăriţe,

 iubiţilor credincioşi greco-catolici

şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

 

Ca în fiecare an, perioada Postului Mare ne-a condus, pe fiecare dintre noi, înspre momentul crucial al credinței: Învierea. Respectând pasul fiecăruia,  mai mic sau mai mare, respectând condiția și starea noastră atât de diferită, Domnul ne-a ajutat pe toți să facem încă o dată un pelerinaj simbolic de patruzeci de zile. Ieșiți din Egiptul păcatului, am avut parte de o trecere spirituală prin Marea Roșie pe urmele poporului ales; ieșiți din lumea ce ne împresoară zi de zi, am fost invitați să intrăm în pustiul ce ne pune față în față cu slăbiciunile și neputințele noastre; ieșind din omul vechi, calea ne este deschisă înspre cel înnoit. Retrăind toate aceste momente încărcate de semnificații pascale, ne pregătim an de an pentru Marea Trecere în care simbolurile vor lăsa loc adevăratei Vieți, iar de pe ochii noștri va cădea vălul care ne împiedică să-L vedem pe Domnul față către față.

Sărbătoarea Paştilor, așadar, ne trece în fiecare an de pe malul postului şi al pocăinţei, la limanul bucuriei de a fi cu Dumnezeu cel Viu. În mod legitim ne-am putea întreba: de ce în fiecare an? De ce e necesară această repetiție ciclică? Pe de o parte, deoarece constatăm încontinuu moartea lui Dumnezeu pe crucea indiferenței oamenilor. De-a lungul veacurilor, ecoul strigătului din curtea pardosită cu pietre răsună în viețile și în societățile noastre, ca o continuă chemare la răzvrătire: „Noi nu avem alt împărat decât numai pe Cezarul”. Pe de altă parte, și astăzi, mulți împărați se așează pe tronul lui Dumnezeu. Și acești noi împărați pretind slujire și venerație. Vițeii de aur ai zilelor noastre se numesc hedonism, consumism sau relativism, însă esența lor este aceeași dintotdeauna: un substitut, un surogat la adevăratul Împărat, la adevăratul Dumnezeu.

Biserica noastră Greco-Catolică știe bine ce înseamnă Calea Crucii, și ce înseamnă răstignire și punere în mormânt. Precum Divinului Mântuitor, și Bisericii Lui porțile infernului i-au strigat: „Coboară-te de pe cruce”. Episcopii noștri martiri, pe care în curând sperăm să-i vedem ridicați la cinstea altarelor, sunt sămânța de speranță, de iubire și de credință pentru noi, fiindcă au știut să se închine doar în fața Domnului. Au știut să se teamă doar de păcatul și de trădarea ce i-ar fi separat de El. Au câștigat cununa mărturisitorilor fără să le fie frică de cei ce știu să ucidă doar trupurile, dar sunt neputincioși în fața sufletelor mari. Mărturia lor este comoara noastră în fața morții și prin ei, Paștile noastre au o lumină în plus.

Citeşte mai departe...

Animatori pentru tabără
Nu uitați !
Tinerii doritori pentru a participa ca animatori la tabăra de vară 2019 sunt așteptați să se anunțe din timp la parohie. Vă așteptăm cu drag, Pr. Viorel

Parohia Cugir pe Twitter

Ziua Eroilor Revoluției

Calendar Pastoral

Imnul Episcopilor Martiri

Memo

Organizare, pregătiri și repetiții


Dragilor,
în curând vor începe pregătirile pentru tabăra de vară de anul viitor.
Fiți pe fază!
Invitația este deschisă și adresată tuturor! Vă așteptăm!
Pr. Viorel

Revista parohială