Tema pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2018

Detalii

Categorie: anunturi

Aceasta este tema pe care Sfântul Părinte Francisc a ales-o pentru a 52-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, care se celebrează în 2018: "Adevărul vă va elibera" (In 8,32). Ştiri false şi jurnalism de pace.

* * *

Comunicat al Secretariatului pentru Comunicare (29 septembrie 2017)

"Adevărul vă va elibera" (In 8,32). Ştiri false şi jurnalism de pace

Tema pe care Sfântul Părinte Francisc a ales-o pentru a 52-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2018 se referă la aşa-numitele "ştiri false" sau "fake news", adică informaţiile nefondate care contribuie la generarea şi la alimentarea unei puternice polarizări a opiniilor. Este vorba despre o distorsiune adesea instrumentală a faptelor, cu posibile repercusiuni asupra planului comportamentelor individuale şi colective. Într-un context în care firmele de referinţă ale social web şi lumea instituţiilor şi a politicii au început să înfrunte acest fenomen, şi Biserica vrea să ofere o contribuţie propunând o reflecţie asupra cauzelor, asupra logicilor şi asupra consecinţelor dezinformării în mass-media şi ajutând la promovarea unui jurnalism profesional, care caută mereu adevărul şi de aceea un jurnalism de pace care promovează înţelegerea dintre persoane.

Citeşte mai departe...

Papa Francisc: Angelus (1 ianuarie 2018)

Detalii

Categorie: predici

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Pe prima pagină a calendarului noului an pe care Domnul ni-l dăruieşte Biserica pune, ca o miniatură minunată, solemnitatea liturgică a Preasfintei Maria, Mamă a lui Dumnezeu. În această primă zi a anului solar, să ne îndreptăm privirea spre ea, pentru a relua, sub ocrotirea sa maternă, drumul de-a lungul cărărilor timpului.

Evanghelia de astăzi (cf. Lc 2,16-21) ne conduce din nou la grajdul din Betleem. Păstorii ajung în grabă şi găsesc pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc; şi prezintă vestea dată lor de către îngeri, adică faptul că acel nou-născut este Mântuitorul. Toţi sunt uimiţi, în timp ce „Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (v. 19). Fecioara ne face să înţelegem cum trebuie primit evenimentul Crăciunului: nu superficial, ci în inimă. Ne indică adevăratul mod de a primi darul lui Dumnezeu: a-l păstra în inimă şi a-l medita. Este o invitaţie adresată fiecăruia dintre noi să ne rugăm contemplând şi gustând acest dar care este Isus însuşi.

Prin Maria, Fiul lui Dumnezeu asumă corporeitatea. Însă maternitatea Mariei nu se reduce la asta: graţie credinţei sale, ea este şi prima discipolă a lui Isus şi asta „dilată” maternitatea sa. Credinţa Mariei va fi aceea care provoacă la Cana primul „semn” miraculos, care contribuie la trezirea credinţei discipolilor. Cu aceeaşi credinţă, Maria este prezentă la picioarele crucii şi primeşte ca fiu pe apostolul Ioan; şi, în sfârşit, după Înviere, devine mamă rugătoare a Bisericii asupra căreia coboară cu putere Duhul Sfânt în ziua de Rusalii.

Citeşte mai departe...

Omilia papei Francisc la sărbătoarea "Sfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu"

Detalii

Categorie: predici

Bazilica Vaticană

1 ianuarie 2018

Anul se deschide în numele Mamei lui Dumnezeu. Mamă a lui Dumnezeu este titlul cel mai important al sfintei Fecioare Maria. Dar ar putea apărea o întrebare: De ce spunem Mamă a lui Dumnezeu şi nu Mamă a lui Isus? Unii, în trecut, au cerut să se limiteze la asta, însă Biserica a afirmat: Maria este Mamă a lui Dumnezeu. Trebuie să fim recunoscători pentru că în aceste cuvinte este cuprins un adevăr splendid despre Dumnezeu şi despre noi. Adică, de când Domnul s-a întrupat în Maria, de atunci şi pentru totdeauna, poartă omenitatea noastră alipită de el. Nu mai există Dumnezeu fără om: trupul pe care Isus l-a luat de la mamă este al său şi acum şi va fi pentru totdeauna. A spune Mamă a lui Dumnezeu ne aminteşte asta: Dumnezeu este aproape de omenire ca un copil de mama care-l poartă în sânul ei.

Cuvântul mamă (mater) trimite şi la cuvântul materie. În mama sa, Dumnezeul din cer, Dumnezeul infinit s-a făcut mic, s-a făcut materie, pentru a fi nu numai cu noi, ci şi ca noi. Iată minunea, iată noutatea: omul nu mai este singur; niciodată nu mai este orfan, este pentru totdeauna fiu. Anul se deschide cu această noutate. Şi o proclamă astfel, spunând: Mamă a lui Dumnezeu! Este bucuria de a şti că singurătatea noastră este învinsă. Este frumuseţea de a ne şti fii iubiţi, de a şti că nu ne va mai putea fi luată niciodată copilăria noastră. Înseamnă să ne oglindim în Dumnezeul fragil şi prunc în braţele mamei şi să vedem că omenirea este dragă şi sacră pentru Domnul. De aceea, a sluji viaţa umană înseamnă a-l sluji pe Dumnezeu şi orice viaţă, de la aceea în sânul mamei la aceea bătrână, suferindă şi bolnavă, la aceea incomodă şi chiar repugnantă, trebuie primită, iubită şi ajutată.

Citeşte mai departe...

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru celebrarea celei de-a 51-a Zile Mondiale a Păcii (1 ianuarie 2018)

Detalii

Categorie: plan pastoral

Migranţi şi refugiaţi: bărbaţi şi femei în căutare de pace

1. Urare de pace

Pace tuturor persoanelor şi tuturor naţiunilor de pe pământ! Pacea, pe care îngerii o vestesc păstorilor în noaptea de Crăciun[1], este o aspiraţie profundă a tuturor persoanelor şi a tuturor popoarelor, mai ales a celor care îndură mai dur lipsa ei. Între acestea, pe care îi port în gândurile mele şi în rugăciunea mea, vrea să amintesc încă o dată pe cei peste 250 de milioane de migranţi în lume, dintre care 22 de milioane şi jumătate sunt refugiaţi. Aceştia din urmă, aşa cum a afirmat iubitul meu predecesor Benedict al XVI-lea, „sunt bărbaţi şi femei, copii, tineri şi bătrâni care caută un loc unde să trăiască în pace”[2]. Pentru a-l găsi, mulţi dintre ei sunt dispuşi să-şi rişte viaţa într-o călătorie care în marea parte a cazurilor este lungă şi periculoasă, să îndure trude şi suferinţe, să înfrunte garduri de sârmă şi ziduri ridicate pentru a-i ţine departe de ţintă.

Cu spirit de milostivire, îi îmbrăţişăm pe toţi cei care fug de război şi de foame sau care sunt constrânşi să părăsească ţinuturile lor din cauza discriminărilor, persecuţiilor, sărăciei şi degradării mediului.

Suntem conştienţi că a deschide inimile noastre la suferinţa altuia nu este suficient. Va fi mult de făcut înainte ca fraţii noştri şi surorile noastre să se poată întoarce ca să trăiască în pace într-o casă sigură. A-l primi pe celălalt cere o angajare concretă, un lanţ de ajutoare şi de bunăvoinţă, o atenţie vigilentă şi înţelegătoare, gestionarea responsabilă a noilor situaţii complexe care, uneori, se adaugă la alte şi numeroase probleme deja existente, precum şi a resurselor care sunt mereu limitate. Practicând virtutea prudenţei, guvernanţii vor şti să primească, să promoveze, să protejeze şi să integreze, stabilind măsuri practice, „în limitele permise de binele comun înţeles corect, [pentru] a permite acea inserare”[3]. Ei au o responsabilitate precisă faţă de propriile comunităţi, ale căror drepturi juste şi dezvoltare armonioase trebuie să le asigure, pentru a nu fi asemenea constructorului nechibzuit care a calculat rău şi n-a reuşit să termine turnul pe care începuse să-l zidească[4].

Citeşte mai departe...