Împărtășirea spirituală – Foarte ”pe larg”

Pin It

pe larg„Dacă îngerii ar putea fi invidioşi pe oameni,

ar fi dintr-un singur motiv: Preasfânta Împărtăşanie”

Sf. Maximilian Kolbe

 

Pentru creştinii catolici sau ortodocşi - şi într-o oarecare măsură chiar şi pentru creştinii reformaţi - cuvântul împărtăşanie desemnează fie însăşi Taina Euharistiei fie primirea acesteia de către credincioşi. Aşa cum spune Sf. Ioan Damaschinul, această taină „se numeşte împărtăşanie, pentru că prin ea ne împărtăşim cu Dumnezeirea lui Christos. Se numeşte şi cuminecătură şi este cu adevărat, pentru că prin ea ne cuminecăm cu Christos şi participăm trupului şi Dumnezeirii Lui. Prin ea ne cuminecăm şi ne unim unii cu alţii, pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pâine şi devenim toţi un corp şi un sânge al lui Christos şi mădulare unii altora, ajungând toţi împreună - trup al lui Christos.” (Dogmatica, cap. XIII)

Prin urmare, împărtăşania este esenţială pentru viaţă spirituală a fiecărui creştin: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” (In. 6: 53) Totuşi, uneori, din motive obiective, ne este foarte greu sau poate chiar imposibil să ne apropiem de această Taină.

„Preasfânta Împărtăşanie este cea mai scurtă şi cea mai sigură cale către Cer” – spunea Sf. Papă Pius al X-lea.

Cum spuneam, însă, uneori, din motive obiective (care nu depind de noi!), nu avem posibilitatea de a primi Sfânta Împărtășanie. Fie suntem plecaţi într-o regiune unde nu este nici o biserică şi nici un preot, fie în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii suntem la servici, şi alte asemenea circumstanţe ar putea fi enumerate aici. O circumstanță extraodinară o trăim chiar în aceste zile, în această perioadă de pandemie de coronavirus! Noi o trăim în România, în localitățile noastre, dar ea este răspândită deja în lumea largă, pe 4 continente!

Ce se cuvine să facem în aceste situaţii? Păi, să detaliem puțin...

Sfântul Toma d’Aquino spunea că „Preasfânta Euharistie este culmea întregii vieţi spirituale”.

Sfântul Toma din Aquino distinge două feluri de hrănire cu Euharistia: hrănire sacramentală şi hrănire spirituală (Summa Theologiae, IIIa, q. 80, a. 1, ad1-2). Hrănirea sacramentală presupune primirea Sfântului Trup şi Sânge sub chipul pâinii şi al vinului, dar nu implică în mod necesar primirea harurilor specifice (atingerea efectelor specifice). Pe de altă parte, hrănirea spirituală cu Euharistia desemnează primirea acestor haruri. Aşadar, poate exista hrănire sacramentală fără hrănire spirituală, şi aceasta nu este de nici un folos pentru cel care se hrăneşte – acesta este cazul celor care se împărtăşesc fiind în păcat de moarte. Pentru cei în stare de har, adică fără păcat de moarte, hrănirea sacramentală are ca efect intrinsec (ex opere operato) hrănirea spirituală, dar măsura acestei ultime hrăniri depinde de dispoziţia lăuntrică a celui care se hrăneşte sacramental. Esenţial pentru noi este să primim harurile sacramentului, să ne unim cu Christos şi Biserica Sa.

În condiţii deosebite poate exista şi o hrănire exclusiv spirituală, prin care deşi nu primim Sfânta Euharistie în trupurile noastre, primim totuşi harurile specifice împărtăşirii cu ea. Sfântul Toma aseamănă această împărtăşire spirituală cu primirea Botezului dorinţei: „Aşa cum unii sunt botezaţi cu Botezul dorinţei, prin dorinţa lor de a primi Botezul, înainte de a fi botezaţi în Botezul apei, în acelaşi fel unii mănâncă acest sacrament în mod spiritual înainte de a-l mânca în mod sacramental”. Astfel, dacă cineva nu poate participa la Sfânta Liturghie şi astfel nu se poate împărtăşi cu Trupul Domnului, poate totuşi ca prin dorinţa sinceră şi arzătoare de a se împărtăşi să primească aceleaşi haruri, ba în unele cazuri chiar haruri mai mari. În mod obişnuit însă, aşa cum spune şi Sf. Toma, „hrănirea sacramentală nu este fără beneficiu, căci actuala primire a sacramentului produce mult mai deplin efectul sacramentului decât simpla dorinţă, după cum s-a arătat la Botez”.

Este foarte important să înțelegem cu adevărat ce înseamnă pentru noi Sfânta Împărtășanie cu Sfântul Trup și Sânge. Îmi vin în minte cuvintele Fericitei Tereza de Calcutta: „Când priveşti Crucifixul, înţelegi cât de mult te-a iubit Isus atunci. Când priveşti Preasfânta Taină, înţelegi cât de mult te iubeşte Isus acum”.

Pentru susținerea afirmaţiile de mai sus, se pot aduce și mărturiile unor sfinţi.

Sf. Alfons Maria de Liguori recomandă ca această împărtăşire spirituală să se facă de mai multe ori pe zi şi învaţă că împărtăşirea spirituală produce în sufletele noastre aceleaşi efecte ca şi împărtăşirea sacramentală, depinzând bineînţeles de dispoziţia lăuntrică cu care este făcută. 

Fericita Angela a Crucii, călugăriţă dominicană, a spus: „Dacă duhovnicul (confesorul) meu nu m-ar fi învăţat această metodă de a mă împărtăşi spiritual de mai multe ori pe zi, nu cred că aş fi rămas în viaţă.”

Într-o zi, Sfintei Ecaterina de Sienna îi era frică de faptul că împărtăşirea spirituală era nimic în comparaţie cu împărtăşirea sacramentală. Într-o viziune ea l-a văzut pe Domnul ţinând două ciboria (vase care conţin Sfintele Ostii în ritul romano-catolic) şi l-a auzit spunând: „În acest ciborium aurit Eu pun împărtăşirile tale sacramentale. În ciborium-ul de argint pun împărtăşirile tale spirituale. Amândouă ciboria îmi sunt plăcute Mie.”

Sf. Leonard de Porto Maurizio, un franciscan care a contribuit foarte mult la răspândirea devoţiunii Căii Sfintei Cruci, dă cuiva, care nu putea să se împărtăşească atât de des pe cât voia, următoarele sfaturi:

-          Pentru a face mai uşoară o practică de aşa mare valoare, cântăreşte ceea ce am să-ţi spun. Atunci când preotul este pe cale să se împărtăşească la Sfânta Liturghie, tu, fiind adunat atât în cele din afară cât şi în cele dinăuntru, trezeşte în inima ta un adevărat act de căinţă, şi cu umilinţă lovindu-ţi pieptul, ca un semn că te recunoşti nevrednic de un aşa mare har, fă toate acele acte de iubire, de dăruire de sine, de umilinţă, şi toate celelalte, pe care tu eşti obişnuit să le faci atunci când te împărtăşeşti sacramental [cu Sfintele Taine] şi apoi doreşte cu un dor viu să-L primeşti pe bunul tău Iisus, ascuns în sacrament pentru folosul tău. Şi pentru a înflăcăra devoţiunea ta, imaginează-ţi că prea Sfânta Maria, sau un alt sfânt, sfântul tău mijlocitor, ţine pentru tine Sfânta Ostie; închipuieşte-te pe tine primind-o, şi apoi, îmbrăţişându-l pe Isus în inima ta, răspunde-i, iară şi iară din nou, cu cuvinte interioare izvorâte din iubire: „Vino, Isuse, Iubitul meu, vino în această inimă săracă a mea; vino și astâmpără-mi dorul; vino şi sfinţeşte-mi sufletul; vino, prea dulce Iisuse, vino!” După ce vei fi spus acestea, rămâi liniştit; contemplă-L pe bunul tău Dumnezeu înăuntrul tău, şi, ca şi cum te-i fi împărtăşit cu adevărat, adoră-L, mulţumeşte-i şi fă toate acele acte interioare cu care eşti obişnuit după împărtăşirea sacramentală.

Venerabilul Alfons Rodriguez, în lucrarea sa Perfecţiunea Creştină, spune că „Dumnezeu revarsă deseori aceleaşi haruri asupra acelora care se împărtăşesc spiritual ca şi asupra acelora care se împărtăşesc sub chip[ul pâinii şi al vinului]. Ba chiar se poate întâmpla uneori ca acela care se împărtăşeşte spiritual să primească mai multe haruri decât acela care se împărtăşeşte [sacramental].”

Fericitul Leonard în lucrarea Comoara Ascunsă spune că „Împărtăşania spirituală este o comoară care îmbogăţeşte sufletul cu o bogăţie inestimabilă, şi este capabilă să producă exact aceleaşi haruri ca şi împărtăşirea sacramentală, şi în anumite cazuri chiar efecte mai mari.” „- De ce în unele cazuri efecte mai mari?” – se vor întreba unii. Răspunsul nu este greu: pentru că deseori cei care primesc Sfintele Taine din obişnuinţă şi fără evlavie primesc puţine haruri, pe când aceia care se împărtăşesc doar spiritual, dar cu mare dor şi evlavie, primesc haruri foarte mari. După cum am mai spus, harurile primite prin împărtăşirea cu Sfintele Taine depind de măsura fervorii aceluia care se împărtăşeşte.

Învățătura Conciliului Tridentin (Sesiunea XIII, XVIII) spune: „Unii primesc Sfânta Euharistie numai în mod spiritual; şi anume, aceia care mâncând prin dorinţă acea pâine cerească care este pusă în faţa lor, sunt, printr-o credinţă vie lucrătoare prin iubire, făcuţi părtaşi de roadele [efectele] şi folosul aceleia [pâinea cerească].” Este evident că împărtăşirea spirituală este o practică în deplină armonie cu învăţătura Bisericii Catolice, practicată şi recomandată de sfinţi, de un mare ajutor şi folos spiritual.

Este bine ca, de câte ori avem ocazia, să trezim în noi dorinţa de comuniune euharistică cu Domnul, indiferent de locul sau circumstanţele în care ne aflăm. De fapt, în biserică avem voie să ne împărtăşim o dată pe zi - în anumite cazuri de două ori - însă împărtăşania spirituală poate fi repetată în fiecare moment, pe tot parcursul zilei, oriunde ne-am afla. Sufletul nostru este atunci asemenea unei mirese care, deşi departe de mirele ei, îl doreşte mai mult decât viaţa. Ea se uneşte astfel cu el prin dorinţă ca şi atunci când îl îmbrăţişează trupeşte, pentru că această unire în iubire este esenţial spirituală.

Împărtăşania sacramentală, totuşi, rămâne finalitatea acestei doriri, deoarece prin însăşi natura ei hrănirea spirituală conţine implicit dorinţa de hrănire sacramentală. Nu putem afirma că dorim să-L primim pe Domnul numai spiritual. Îl primim spiritual numai în măsura în care dorim să-L primim sacramental. Ce aţi spune dacă mireasa nu ar avea ca fundament al tuturor sentimentelor şi faptelor ei dorinţa să se întâlnească cu mirele? Sau dacă atunci când mirele ar veni, mireasa care până atunci l-a dorit s-ar comporta cu indiferenţă şi răceală? Nu ar dovedi prin aceasta că dorinţele ei au fost vise romantice, iluzii şi amăgiri? Sufletele care iubesc pe Domnul caută să-L primească deplin, spiritual şi trupeşte. Iubirea "la distanţă" poate rezista pentru o vreme, dar este mereu supusă pericolului de a slăbi şi a se stinge. Iubirea prin însăşi natura ei tinde la comuniunea perfectă, totală cu cel iubit, iar în viaţa spirituală această comuniune se realizează prin împărtăşania euharistică în mod concret, fizic.

Sf. Faustina, care avea o mare iubire pentru Christos prezent în Taina Euharistiei, spunea:

-          „Astăzi mă pregătesc pentru venirea Ta, asemenea unei mirese pentru venirea Mirelui ei. Mare Domn este Preaiubitul meu. Cerurile nu-L pot conţine. Serafimii, care se află cel mai aproape de El, îşi acoperă faţa lor repetând fără încetare: Sfânt, Sfânt, Sfânt. Acest mare Domn este Mirele meu. Pentru El cântă corurile de îngeri, înaintea Lui cad Tronurile, înaintea străluciri Sale soarele se stinge. Şi totuşi, acest mare Domn este Mirele meu . . ( . . . ) . . Mă găsesc aşa de slabă încât, dacă n-ar fi Sfânta Împărtăşanie, aş cădea continuu; un singur lucru mă ţine: Sfânta Împărtăşanie, din ea îmi iau forţele mele, în ea este puterea mea. Mi-e teamă de viaţă în zilele în care nu mă împărtăşesc. Mi-e frică de mine însămi. Isus ascuns în ostie este totul pentru mine. Din tabernacol iau forţă, putere, curaj, lumină; acolo, în momentele de tulburare, caut liniştirea. Nu aş şti să dau slavă lui Dumnezeu, dacă nu aş avea Euharistia în inimă.” – citat din Micul Jurnal

Împărtășirea spirituală este foarte recomandată şi de Papa Benedict al XVI-lea, în Exortaţia sa apostolică Sacramentum Caritatis, practica frecventă a împărtăşaniei spirituale. Aceasta se poate face într-un mod simplu, şi ori de câte ori doreşte inima.

Se poate recita această simplă rugăciune:

-          „Isuse, eu cred că Tu eşti cu adevărat prezent în Tabernacol cu Trupul, Sângele, Sufletul şi Divinitatea Ta. Acum nu te pot primi în mod sacramental, dar vino cel puţin în chip spiritual în inima mea”.

Apoi intră în inima ta, mulţumeşte-i, laudă-l şi iubeşte-l pe Domnul care a venit în chip spiritual în sufletul tău. Aceasta poate intensifica flacăra iubirii pentru Domnul nostru din Preasfânta Euharistie.