În parohia greco-catolică Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Cugir s-a luat inițiativa ca, în prima duminică a fiecărei luni, să aibă loc ”Duminica în familia astristă cugireană”, care cuprinde trei elemente principale: o meditație comună AGRU-ASTRU despre viața fiecăruia dintre episcopii martiri (conform calendarului pastoral parohial pentru anul în curs), prânzul comun al părintelui paroh și a familiei acestuia împreună cu astriștii (pregătirea mesei de prânz este făcută de către tinerii astriști cugireni), o după-amiază petrecută împreună (ca într-o adevărată familie unită), iar seara să se facă o ieșire la sala de sport (meci de fotbal pentru băieți, iar pentru fete sala de fitnes).
Mi-a plăcut foarte mult la Sinaia, mai ales ieșirea la sanie și la patinoar. Totodată am avut ocazia să petrec momente frumoase alături de tinerii din grupul nostru și cred ca această ieșire ne-a unit și ne-a schimbat în bine pe unii dintre noi. De această dată am participat la prepararea mâncării și pentru mine aceasta a fost o plăcere.
Un lucru important pentru mine este faptul că am reușit să trec peste ”mici supărări” și lucrurile au început să meargă într-o direcție mai bună, astfel am învățat să fiu mai bun.
Aș dori să mai particip la asemenea ieșiri pentru că ne prind foarte bine tuturor.
Marius Aron, 23 ani
Vă prezentăm într-o primă tranșă câteva fotografii de la ieșirea invernală astristă de la Sinaia. Sperăm să vă placă la cel puțin la fel de mult cum ne-a plăcut nouă, celor care am participat!
Urmează în perioada următoare că redactăm și un articol pentru media. De asemenea, suntem în plin proces de finalizare a impresiilor și de sortare a restului de fotografii pe care le avem de la această ieșire.
Vă prezentăm o selecție din albumul complet de fotografii de la ieșirea invernală astristă de la Sinaia. Sperăm să vă placă la cel puțin la fel de mult cum ne-a plăcut nouă, celor care am participat!
Mai multe detalii și fotografii se pot găsi pe pagina de facebook a ASTRU Cugir.
A fost redactat și un articol pentru media despre acest eveniment parohial astrist. De asemenea, a fost finalizat procesul de colectare a impresiilor și de sortare a restului de fotografii pe care le avem de la această ieșire.
Dragilor,
Cu mare bucurie vă (re)aducem la cunoștință și vă rugăm să nu uitați că în ziua de 23.01.2013, începând cu ora 17,00 dorim să avem o întâlnire pentru stabilirea ultimelor detalii privitoare la următoarea ieșire astristă! Avem două subiecte pe ordinea de zi (deși va fi searaJ) - de aceea vă rugăm să veniți pregătiți cu răbdare, dispoziție și atitudine pozitivă - :