ASTRU

ASTRU

Duminica în familia astristă cugireană (2)

Pin It


În parohia greco-catolică Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Cugir s-a luat inițiativa ca, în prima duminică a fiecărei luni, să aibă loc ”Duminica în familia astristă cugireană”, care cuprinde trei elemente principale: o meditație comună AGRU-ASTRU despre viața fiecăruia dintre episcopii martiri (conform calendarului pastoral parohial pentru anul în curs), prânzul comun al părintelui paroh și a familiei acestuia împreună cu astriștii (pregătirea mesei de prânz este făcută de către tinerii astriști cugireni), o după-amiază petrecută împreună (ca într-o adevărată familie unită), iar seara să se facă o ieșire la sala de sport (meci de fotbal pentru băieți, iar pentru fete sala de fitnes).

Duminică, 3 februarie 2013, a fost a doua zi în care am pus în practică această inițiativă și s-a desfășurat conform programului prezentat mai sus.

Fiind zi de sărbătoare, aceasta a început cu participarea la Sfânta Liturghie de dimineață, după care tinerii astriști din parohie s-au mobilizat și au început pregătirile pentru masa, organizată în sala ASTRU. Pregătirile au luat sfârșit doar în jurul orei 18, după Sfânta Liturghie de seară, Binecuvântarea Euharistică și meditația despre viața episcopului martir Ioan Bălan (ținută de către d-na preoteasă Ioana Codrea). La masă a participat părintele Viorel, împreună cu familia dânsului și tinerii din parohie, cu toții fiind foarte încântați de mâncare, dar mai ales de bucuria de lua masa în familia astristă.

Ziua s-a încheiat cu o ieșire la sala de sport, în aceeași formulă în care s-a luat masa, ocazie cu care băieții din echipa de fotbal s-au antrenat pentru următorul campionat de fotbal organizat de Episcopia de Lugoj, iar fetele au pedalat (pe loc J) la bicicletele și aparatele din sala de fitnes.

Suntem foarte bucuroși pentru că am petrecut o zi minunată împreună și sperăm că această tradiție a ”duminicii în familia astristă” să rămână pentru mult timp, deoarece astfel de experiențe sunt benefice pentru întreg grupul de tineri.

Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și Îl lăudăm în vecii vecilor! Omnia ad majorem Dei gloriam!

Iulia Albu

Pr. Viorel Codrea

Animatori pentru tabără
Nu uitați !
Tinerii doritori pentru a participa ca animatori la tabăra de vară 2020 sunt așteptați să se anunțe din timp la parohie. Vă așteptăm cu drag, Pr. Viorel

Parohia Cugir pe Twitter

Ziua Eroilor Revoluției

Calendar Pastoral

Imnul Episcopilor Martiri

Memo

Organizare, pregătiri și repetiții


Dragilor,
în curând vor începe pregătirile pentru tabăra de vară de anul viitor.
Fiți pe fază!
Invitația este deschisă și adresată tuturor! Vă așteptăm!
Pr. Viorel

Revista parohială